Cum m-am angajat ca "instructor sportiv"

Analiza unei partide, dupa runda ... cu Dan Cioata, Corina Tarina, Cristian Pop si Marcel Crasmaru (cu spatele) (Bucuresti, "Cupa Cantacuzino - 1995")

In vara lui 1992 trebuia sa aibe loc "Adunarea Generala de Alegeri". Acesta este un eveniment care ar trebui sa se petreaca o data la 4 ani dar noi, dupa ce in primavara se angajase Bogzi pe postul de secretar, ramasesem totusi in continuare fara Presedinte - in urma retragerii lui Paun - iar din Biroul Federal ales in martie 1990 nu ramaseseram decit vreo doi. Trebuia neaparat sa organizam o astfel de adunare pentru a realege conducerea federatiei iar concursul care urma sa aibe loc la Braila putea fi o ocazie foarte buna pentru asa ceva.

Voiam sa propunem un "schelet" al viitorului Birou Federal, oameni care erau in mod hotarit dispusi sa-si asume diferitele functii pe care un astfel de organism il presupune si care ar fi avut timpul necesar pentru asta. Avusesem parte suficienta vreme de un birou cu oameni foarte bine intentionati si entuziasti dar care in timp. ajunsesera in situatia de a nu-si mai putea indeplini (din diferite motive) indatoririle. Acestia, alaturi de cei care vor fi delegati de prin alte parti ale tarii, speram sa formeze un Birou Federal care SA FUNCTIONEZE (!). Toti cei cu care am discutat si pe care voiam sa-i propunem au fost avertizati de aceste conditii. Invatasem multe din greselile primilor doi ani de existenta a federatiei si nu aveam de gind, sub nicio forma, sa le repetam. Au fost citeva luni de discutii si tatonari, in urma carora ajunsesem la o schema de care eram destul de multumiti. Mai raminea votul si hotarirea Adunarii Generale.

Cu numai o zi inainte de plecarea spre Braila, Bogzi ma suna si-mi zice:
"- Radu, s-a rezolvat. Avem postul de "Antrenor Federal". M-a sunat un inspector din minister (cel care reaspundea de federatia noastra) si mi-a dat vestea. Deocamdata atita stiu dar ne va da toate amanuntele pe drum spre Braila, ca vine si el sa asiste la Adunarea Generala."
Asta ne incurca putin socotelile. Eu unul, asteptam de mult infiintarea acestui post - dar era vorba despre functia de Presedinte al federatiei.

Fusesera discutii lungi si incercari numeroase de a ne gasi un presedinte potrivit. Toti ne doream o personalitate publica, o personalitate integra, care sa poata ajuta federatia - financiar, sau care macar sa ne poata deschide anumite usi ... Ne-a fost imposibil sa gasim asa ceva. La un moment dat aparuse Vadim Tudor (mama lui Ionut Cora - parca - fusese colega de liceu cu el), care ne oferea un milion de lei. Era mult. Era aproape bugetul nostru pe un an de zile, dar am cazut repede de acord ca Vadim nu cadra cu "personalitatea integra" pe care ne-o doream noi ...
In lipsa de altceva si vazindu-ne in situatia de a trebui sa alegem pe unul dintre noi, acceptasem - la insistentele celorlalti - sa indeplinesc eu functia de Presedinte. Mi-am zis ca in fond, puteam sa fac ceea ce-mi doream si din aceasta pozitie.
Acum insa, dupa infiintarea postului de "Antrenor Federal", am renuntat bineinteles la candidatura pentru presedentie ...
Deci ... pe cine punem Presedinte ? ... Discutiile reincepeau ...
La vremea respectiva, dupa mintea mea, singurul care putea ocupa aceasta functie era Mihai Bisca. Un jucator puternic (intre timp ajunsese la 4 dan), foarte cunoscut in mediul Go-istic romanesc, cu o personalitate accentuata - si foarte respectat de toti ceilalti jucatori.
Am vorbit imediat cu Mihai, a acceptat - si le-am comunicat celorlalti parerea mea. Au fost de acord toti ... mai putin Vali Urziceanu care ... in seara din ajunul congresului trece pe la mine si-mi zice:
"- Vreau sa fiu eu Presedinte."

Nu-mi veanea sa-mi cred urechilor. Vali nu se putea compara in nici un fel cu Mihai - nici ca personalitate si nici ca jucator de Go. I-am raspuns cit se poate de cinstit si direct:
"- Tu chiar crezi ca-l poti concura pe Mihai ... in momentul votului ? ... Crezi cu sinceritate ca esti la fel de cunoscut si apreciat de restul jucatorilor ?"
A inghitit galusca; nu avea cum sa-mi raspunda la asa ceva ... Am continuat:
"- Poti concura insa la alte posturi. Avem nevoie de oameni care sa faca ceva pentru federatie ... Uite de pilda la Comisia de Arbitri sau la oricare dintre celelalte comisii pe care le avem ..."
"- Nu, eu vreau sa fac parte din Biroul Federal - dar numai ca simplu membru; ori Presedinte ori membru simplu !"

M-a mirat atunci optiunea sa. Ca simplu membru al Biroului Fedreal nu-si asuma nici un fel de responsabilitate - in afara de aceea de a participa la sedintele Biroului ... Vedeam, pe de alta parte, ca are suficient timp liber si - cel putin aparent - dispozitia de a participa la viata Go-ului romanesc ...
Si asa a ramas.

In gara, ne-am intilnit cu inspectorul de la minister si ne-am suit in tren, spre Braila.
"- Ce-i cu postul de Antrenor Federal ? S-au hotarit in fine sa-l infiinteze ?"
"- Nu Antrenor ... ci ... Instructor Sportiv ... adica un fel de ajutor al secretarului ... Dar il puteti folosi cum vreti voi" - ne-a raspuns inspectorul ...
Era de fapt un post platit ca "muncitor necalificat" - cu jumatate de norma. Nici macar nu era un post intreg. Se infiintase pentru toate federatiile "mici" care pina atunci nu avusesera decit un singur angajat (secretarul), in scopul de a-l ajuta pe acesta.
Am zis ... " Fie si asa ! ..." - oricum nu ma angajam la minister pentru a cistiga bani; daca puteam sa fac ceea ce-mi doream avind totodata si o pozitie cit de cit "oficiala", era foarte bine. In plus, pe viitor, in caz ca s-ar intimpla ceva cu unul dintre noi (Bogzi si cu mine), celalalt va putea prelua toata treaba ... si nu am mai ramine in aer - asa cum se intimplase cind ne lasase balta George Stihi.
Am lucrat ca angajat al federatiei pe acest post, cu jumatate de norma, pina in 1996 cind am demisionat. Postul de Antrenor Federal nu a fost infiintat niciodata.

O schimbare radicala s-a intimplat insa cu Vali Urziceanu, de cum ne-am reintors de la Braila - unde Mihai Bisca fusese ales Presedinte al federatiei cu o larga majoritate. Pina atunci Vali parea un tip foarte retras, care avea un mic cerc de prieteni din care nu prea iesea. Acum, de cum intra pe usa clubului, trecea pe la fiecare dintre cei prezenti, fara exceptie; le stringea mina si schimba citeva vorbe amabile cu ei. "Cum merge scoala ...", "Ce-ai facut la examen ..." sau "Ti-ai rezolvat chestia aia ? ..." - erau discutiile pe care le deschidea cu fiecare dintre ei. Campania de "popularizare", pentru cistigarea voturilor, tocmai fusese declansata.